Ultimele șase luni au fost un fiasco pentru unul dintre cei mai buni străini care au evoluat vreodată în Liga 1. În vară, Wesley s-a despărțit de Al Hilal (unde marcase de 17 ori în 24 de partide) și se părea că va reveni în Liga 1, acolo unde Steaua îl vedea un jucător cheie în demersul de a se califica în grupele Champions League. Dar situația contractuală incertă – saudiții nu au fost de acord cu rezilierea contractului și amenințau că îl vor suspenda – i-a determinat pe oficialii din Ghencea să bată în retragere. La fel s-a întâmplat și cu alte echipe interesate de brazilian, astfel că până în această iarnă acesta nu își găsise echipă.
Acum, însă, lucrurile par să fi intrat pe făgașul noraml, antena2.com.co anunțând ieri că Millonarios a ajuns la un acord cu sud-americanul. La formația care a ocupat locul 6 în ediția precedentă de campionat din Columbia, Wesley va fi coechipier cu un alt jucător cu un talent enorm care a trecut prin România, Dayro Moreno. Tehnicianul trupei columbiene este Juan Manuel Lillo, în trecut și la Almeria. Transferat din postura de jucător liber de contract, fostul vasluian va avea un salariu de top la noua echipă, urmând ca angajamentul să se întindă pe durata unui an și jumătate.
„E foarte dezamăgit. Și mai ales pentru că a făcut multe sacrificii pentru România. În vară a avut o ofertă din Spania, de la Malaga și a renunțat la ea, a lăsat totul pentru Steaua, ca să vină în București să discute cu acest club. Nu știu de ce nu l-au mai dorit, e un jucător pe care îl știa toată lumea. În fine, mie îmi place România, nivelul e bun, dar eu aș vrea să rămână aici în Brazilia. I-am găsit foarte multe oferte bune, cu bani mulți, însă, dacă vă vine să credeți, e în stare să renunțe la bani pentru a juca în România.„ Alcidez Diaz, agentul brazilianului, într-un interviu pentru www.prosport.ro, în urmă cu mai puțin de o lună
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER